Mihai Stoica a vorbit despre două dintre transferurile realizate de Gigi Becali la FCSB. Oficialul „roș-albaștrilor” s-a declarat „cucerit” de cei doi jucători ai formației sale.
Mihai Stoica, cel care ocupă funcția de președinte al Consiliului de Administrație al vicecampioanei, a spus că este impresionat de calitățile fundașilor centrali Siyabonga Ngezana (26 de ani) și Vlad Chiricheș (34 de ani).
Cei doi au fost titulari și integraliști în duelul cu Universitatea Craiova, scor 2-0, disputat în etapa a treia a play-off-ului Superligii, reușind să apere cu succes poarta goalkeeperului Ștefan Târnovanu (23 de ani).
De altfel, Mihai Stoica este de părere că Siyabonga Ngezana a avut o prestație solidă, dar și că jucătorul sud-african și-a îmbunătățit nivelul grație coechipierului său, Vlad Chiricheș, fost fotbalist în Serie A.
„Ngezana a fost o achiziţie foarte reuşită, sper să termine campionatul aşa cum a jucat până acum. El a avut evoluţii remarcabile, e un jucător cu calităţi fizice ieşite din comun şi care munceşte mult, vrea să-şi îmbunătăţească prestaţiile. Acum, lângă Chiricheş, e mai uşor de jucat.
Eu am spus că vom avea un câştig mare când revine Chiricheş, mulţi au fost reţinuţi şi ştiu cât de mult mişto s-a făcut, cum am fost luat peste picior. Vlad Chiricheş e altă categorie de fotbalist.
El a jucat contra ălora mari, una e să joci contra lui Ibrahimovic, Immobile, iar alta e să zici dacă ai fost şi tu acolo. Când un jucător semnează cu o echipă de Serie A şi i se dă banderola…”, a afirmat Mihai Stoica, la Orange Sport.
Pe de altă parte, Gigi Becali, patronul liderului Superligii, l-a criticat pe căpitanul echipei sale pentru prestația din meciul cu rivalii din Bănie.
Patronul de la FCSB a spus că Darius Olaru (26 de ani) ar fi meritat să fie schimbat la cât de slabă a fost evoluția sa, însă, din respect față de el, a ales să nu-l înlocuiască.
„Nu doar că am fost în control, dar am și avut multe ocazii. Noi am câștigat acest meci fără Olaru. Nu l-am văzut niciodată așa slab. Mai avea puțin și era schimbat. Nu se poate să dai toate mingile la adversar!
Nu știu ce s-a întâmplat cu Olaru, nu pot să-mi dau seama. A dat prea multe mingi la adversari. Nu ai voie așa ceva la mine! Dacă era altul… Din respect nu l-am schimbat. Dacă la mine faci așa și pierzi mingea, la revedere!”, a spus Gigi Becali, după meciul cu Universitatea Craiova.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER